Cand alegi viata la tara – Guest Post

Cine a spus ca o cariera se poate face doar locuind intr-un oras mare? Desigur, sansele sa ai o profesie sau o cariera de succes, sunt mult mai mari intr-un oras decat in mediul rural. Insa, daca esti suficient de determinat sa muncesti, sa inveti si sa nu te dai batut, poti sa ai o afacere sau o cariera prospera chiar si la tara.

De exemplu, din ce in ce mai multi romani isi doresc sa consume fructe si legume ca odinioara, ca in gradina bunicii. Vor ca roadele pamantului sa aiba gust, miros, culoare si fiecare imbucatura sa ii faca sa se simta ca atunci cand erau copii si isi luau singuri rosia din gardina sau marul din pom si muscau, cu pofta, din el. Da, avem sute sau mii de market-uri unde gasim astfel de produse, insa, daca ne uitam bine, la majoritatea pe eticheta scrie importate din Grecia, Turcia sau mai stiu eu ce alte tari, de parca pamantul nostru nu mai poate da legume si fructe. Avem destule resurse, insa nu mai avem specialisti care sa se ocupe de asta. Multi oameni de la tara migreaza spre oras, in speranta ca aici o vor duce mai bine. Insa, acesta este un miraj. De aceea, un indemn, mai ales pentru tinerii care isi doresc sa munceasca si sa invete, ar fi sa se gandeasca la o cariera in agricultura.

Cu o investitie si pasiune, pot sa devina agricultori excelenti, care sa aduca pe mesele romanilor mancarea de odinioara. Pentru cei care aleg viata la tara si agricultura, cel mai bine ar fi sa urmeze un curs de lucrator in cultura plantelor. Un astfel de curs este recunoscut si autorizat de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari si este disponibil pe cursuriautorizate.eu. Desi este un curs care dureaza 360 de ore, merita din plin tot efortul. Acest curs se adreseaza tuturor persoanelor care doresc sa profeseze in domeniul agricol. Este un training special pentru a dobandi competente precum: cultivarea legumelor, floricolelor si fructelor, ingrijirea si recoltarea vitei de vie. Cursul este necesar tuturor agricultorilor si lucratorilor in culturi de camp si legumicultura.

Vor fi oferite informatii indispensabile in realizarea lucrarilor agricole moderne, urmand intregul ciclu al productiei. In urma absolvirii, pe langa o diploma recunoascuta, se vor invata urmatoarele lucruri: comunicarea la locul de munca, munca in echipa, aplicarea normelor PSI si PM, identificarea conditiilor specifice de amplasare a diferitelor culturi de camp si furajere, aprovizionarea cu materii prime si materiale, pregatirea terenului pentru infiintarea culturilor, infiintarea culturilor de camp si furajere, executarea lucrarilor de intretinere a plantelor de camp si furajere precum si recoltarea, depozitarea, conservarea si valorificarea culturilor de camp si furajere.

Toate aceste lucruri sunt obligatorii de stiut pentru oricine isi doreste sa devin antreprenor intr-un astfel de domeniu. Cei care participa la astfel de cursuri trebuie sa aiba minim 8 clase terminate. Cursurile se tin in Bucuresti sau in orasele partenere. Echipa de traineri este specializata. Se vor oferi, pe tot parcursul cursurilor, pauze de cafea, materiale didactice si consiliere de cea mai buna calitate.

Alege bine un lacatus mecanic autorizat, pentru reparatii usi

Desi foarte multi lucratori in constructii afirma ca „se pricep” la montari usi si chiar la reparatii usi, adevarul este ca ideal este sa colaborezi numai cu specialisti. Ai nevoie de un lacatus mecanic autorizat, cu experienta indelungata in domeniu. Ideal este sa colaborezi chiar cu o firma, astfel incat sa stii ca la orice ora din zi sau din noapte poti avea un specialist la nevoie, care sa intervina spre exemplu pentru deblocarea unei usi de acces sau pentru alte probleme de acest gen, situatii in care nu iti permiti sa astepti.

Daca esti in cautare de lacatus Bucuresti, poti sa gasesti online datele unor specialisti cu experienta. Atentie insa, evita sa te bazezi pe site-urile de anunturi gratuite sau pe anunturile din ziare. Cauta sa gasesti informatii care sa iti garanteze ca viitorul tau colaborator este un lacatus mecanic autorizat si nu un amator! De asemenea, experienta este foarte importanta, pentru ca scuteste timp: un specialist care a trecut prin multe situatii va recunoaste mai rapid particularitatile unei anumite situatii si va stii imediat cum sa intervina in cel mai fericit mod!

Pentru reparatii usi de orice fel, un specialist trebuie sa fie dotat cu scule si unelte profesionale. Doar asa se poate interveni corect, fara improvizatii! Echipamentele moderne aduc un avantaj in plus, pe langa economia de timp: precizie, posibilitatea de a asigura o deblocare de usa cu daune minime; altfel spus, nu este nevoie de deteriorarea usii, ci cel mult de schimbarea unor mici componente din sistemul de inchidere.

„Suntem o firma angrenata in domeniul lacatuseriei, specialistii nostri avand peste 8 ani de experienta pe piata din Romania cat si pe cea internationala. Astfel, oferim servicii complete de montaj, reparatii sau deblocari, totul pentru ca usile si ferestrele casei voastre sa poata fi utilizate la capacitate maxima in orice moment. Fiind pusi fata in fata cu numeroase situatii de cumpana, avem experienta necesara pentru ca fiecare interventie sa se desfasoare in cele mai sigure conditii”, se precizeaza pe www.lacatus-bucuresti.com.

Compania ce detine website-ul mai sus amintit mentioneaza ca interventiile se pot realiza oricand, adica inclusiv in week-end si chiar in timpul noptii, daca o usa blocata trebuie deblocata cat mai rapid posibil. De asemenea, un lacatus mecanic autorizat se poate deplasa oriunde in Bucuresti si chiar in localitatile invecinate, din Ilfov.

Cum sa te feresti de dependenta la jocurile de noroc

Statisticile arata ca foarte multi romani obisnuiesc sa joace des la jocuri de noroc, iar o mare parte dintre acestia este reprezentata de persoane tinere. Trendul actual este „mutarea” – partiala, desigur – a jocurilor de noroc din offline catre online, ceea ce le va face si mai accesibile. Daca ne gandim la platformele de pariuri online, poker online si casino online, acestea au avantaje si dezavantaje fata de variantele lor offline, analizand strict din punct de vedere al dependentei.

Astfel, accesand jocurile de pe internet, utilizatorii sunt tentati sa petreaca mai mult timp pe aceste website-uri si astfel sa cheltuiasca mai multi bani. De asemenea, nu se poate controla exact cine este in spatele ecranului, cine joaca efectiv, dupa ce contul a fost realizat (se presupune astfel ca adultii vor fi responsabili si nu vor lasa minorii sa le acceseze contul de jocuri online).

Pe de alta parte, numeroase reportaje arata ca, practic, minorii au acces la jocurile de noroc offline, in ciuda interdictiilor legale. Online, varsta este controlata mai strict: atunci cand faci un cont online, exista anumite verificari cu privire la identitate (inclusiv pentru prevenirea spalarii banilor); contul este legat de o identitate clara, caci impozitarea se face personal si nu general (pe baza unui CNP); apoi, cand vrei sa retragi banii, din nou ai nevoie de un cont bancar / card bancar / alte instrumente in cazul carora identitatea persoanei este verificata.

Lumea pariurilor online este avantajata si din alt punct de vedere: ca jucator, online poti sa ai oricand statistica evolutiei tale, stii oricand cat de multi bani ai pierdut la jocuri de noroc. Teoretic, casele de pariuri online trebuie sa monitorizeze comportamentul jucatorilor si sa actioneze atunci cand observa derapaje periculoase.

Nu te poti feri de dependenta la jocuri de noroc doar prin alegerea unui mediu online sau offline. Ai nevoie de echilibru personal, trebuie sa-ti setezi cu atentie limite clare de joc. In principiu, ar trebui sa ai grija ca sumele alocate pentru aceasta forma de divertisment sa fie de maximum 5% din veniturile tale lunare; peste acest prag, se trece in zona de dependenta, iar distractia este pusa in pericol de frustrare si de dorinta de recuperare a banilor.

Jocurile de noroc trebuie abordate exclusiv pentru partea de divertisment: iti incerci norocul (si abilitatile, cunostintele eventual, daca ne referim la pariuri sportive), insa nu te poti astepta in mod direct la castiguri. Daca norocul este de partea ta, aceasta nu va fi decat o surpriza.

Daca simti ca dependenta fata de jocurile de noroc te-a cuprins si nu poti sa te intorci la starea normala, poti sa apelezi la familie, prieteni, ba chiar si la organizatii din acest domeniu – online pot fi gasite informatii in acest sens, inclusiv clinici de specialitate.

Alege ice tea preparat de tine si nu ice tea comercial

Pentru ca a venit vara, un subiect important este cel legat de hidratarea corecta. Apa trebuie sa fie bautura de baza in sezonul cald si singura alternativa care realizeaza in mod real hidratare fara compromisuri pentru sanatate este ceaiul – inclusiv varianta ice tea.

Atentie insa, este o mare diferenta intre ice tea comercial (bauturile imbuteliate disponibile in comert, cu termen lung de valabilitate, ambalate la PET sau la sticla) si ice tea veritabil – ceaiul preparat de fiecare dintre noi, utilizand ingrediente 100% naturale, in stare deloc sau foarte putin procesate.

Ceaiul „adevarat” este realizat doar din plante (frunze de ceai sau alte plante) si eventual bucati de fructe. Pentru a ajunge la „rangul” de ice tea, se poate raci sau se pot utiliza cuburi de gheata, dupa preferinta.

Recomandare AlegeBine.com: Pentru o hidratare cu adevarat eficienta, NU consumati bauturi foarte reci. Corpul uman are nevoie de bauturi (si alimente) la o temperatura cat mai apropiata de cea de 37 de grade. Orice variatie in sus sau in jos ingreuneaza de fapt procesul de digestie / hidratare. Asadar, ice tea ar putea fi usor rece si nu foarte rece, savurat incet, pentru a ne racori fara a ne pune in dificultate organismul.

Bauturile de tip ice tea prezente in comert, fabricate in mod industrial, intra mai degraba in categoria de sucuri / bauturi necarbonatate – si o subcategorie este cea a ceaiurilor Ready to Drink. Sa luam doua exemple de continut ale unor bauturi populare pe piata:

– ingrediente Nestea Lemon: Apa, zahar, fructoza, acidifiant acid citric, arome naturale, extract de ceai (0.1%), suc de lamaie (0.1%) din concentrat, corector de aciditate citrati de sodiu, antioxidant acid ascorbic, indulcitor glicozide derivate din steviol.

– ingrediente Lipton Ice Tea Zmeura: Apa, zahar, acidifiant (acid citric), extract de ceai (0,12%), suc de zmeura din concentrat (0,1%), aroma de zmeura, corector de aciditate (citrati de sodiu), antioxidant (acid ascorbic), indulcitor (glicozide derivate din steviol).
Sursa: website-urile oficiale ale celor doua branduri mai sus mentionate;

Asadar, zaharul este unul dintre ingredientele principale. Nu avem indici cu privire la calitatea ingredientelor (nici macar a apei, care in general este de foraj), intreg procesul este unul firesc industrial (extracte, sucuri concentrate) si apar pe lista arome si aditivi care nu sunt naturali – spre exemplu acid ascorbic (nu, nu este Vitamina C, ci un produs sintetic ce nu se regaseste in natura, un inlocuitor „acuzat” si de diverse efecte secundare – puteti cerceta mediul online).

Bauturile de tip ceai Ready to Drink pot fi „mai bune” decat alte bauturi imbuteliate de pe segmentul de suc, insa evident ca exista si alegeri mult mai bune decat acestea.

Ceaiul preparat in casa NU trebuie sa presupuna utilizarea de prafuri / compozitii instant, caci nu se va ajunge decat la reconstituirea ceaiurilor Ready to Drink din magazine (sau chiar la variante mai putin naturale). De preferat este utilizarea unor plante uscate in mod natural, eventual a unor fructe deshidratate.

Exista in comert (in special online, dar si in magazinele naturiste offline si chiar in unele retele de retail modern) ceaiuri (mix-uri) naturale, care pot oferi o hidratare corecta. De preferat indulcirea (daca se doreste) se va face cu miere si nu cu zahar.

ceai negruOnline, un promotor al ceaiului de calitate este spre exemplu Arta Ceaiului, care propune ice tea 100% natural – frunze de ceai si bucati de fructe. Exista inclusiv variante fara teina (pentru copii si nu numai). Variante tentante pot fi Vanilla & Bourbon si Amaretto Cherry, care contin ingrediente alese. In cazul Amaretto Cherry este vorba despre flori de hibiscus, stafide, bucati de mere, petale de trandafir, cirese, aroma naturala.

ceai ice teaAsadar, in ciuda denumirilor moderne, comerciale, ingredientele nu fac compromis de la stilul de viata natural. „Mod de Preparare: Pentru a prepara o ceasca de ceai, adaugati apa fierbinte ( 100°C) peste o lingurita cu ceai (aproximativ 3 gr) si lasati la infuzat timp de 6-8 minute. Pentru Ice Tea folositi o cantitate dubla de ceai (6 grame) si adaugati cuburi de gheata dupa infuzare”, spun cei de la Arta Ceaiului.

Concluzie AlegeBine.com: Consumati apa / ceai in cantitate suficienta pe timpul verii, hidratati-va intensiv si mai ales corect, cu lichide naturale, de inalta calitate. Sucurile fresh pot fi si ele incluse cu succes in „dieta” pentru un stil de viata sanatos, insa fructele contin fructoza si trebuie sa reprezinte doar o parte din totalul alimentelor consumate. Hidratarea corecta este realizata doar cu apa si ceai.